DISTRIBUIRE AJUTOARE POAD

Primăria comunei Valcele, prin Direcţia de Asistenţă Socială, continuă distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare alocate de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019 – 2021), tranșa 5.

În perioada 14.11.2022-15.11.2022, se desfășoară cea de-a cincea etapă a acestei acțiuni, în care vor fi distribuite pachetele cu produse alimentare, persoanelor care beneficiază de AJUTOR SOCIAL ȘI/SAU ALOCAȚIE PENTRU SUSȚINEREA FAMILIEI.
 

În perioada 14.11.2022-15.11.2022 , persoanele aflate în situații temporare de vulnerabilitate sau care sunt încadrate în grad de handicap accentuat și grav pot depune la sediul direcției cereri pentru pachetele de alimente pentru a fi înscrise pe listele suplimentare. 
 

Predarea pachetelor se face personal, la sediul Primariei Valcele în intervalul orar 08.00 – 16.00, pe baza actului de identitate.
 

Pentru informaţii suplimentare puteți contacta Direcţia de Asistenţă Socială la numărul de telefon 0267/330148 Tasta 1.

 

0
LOCALITATE JUD. COVASNA
0
PROIECTE INIŢIATE
0
PROIECTE REALIZATE
0
ÎN SLUJBA LOCUITORILOR

FIȚI PRIMUL CARE AFLAȚI DESPRE ULTIMELE ȘTIRI ȘI EVENIMENTE

ABONAȚI-VĂ LA
BULETINUL INFORMATIV!!!

CONTACT

PRIMĂRIA VÂLCELE
(0040) 0267-330148
primariavilcelecv@gmail.com
www.primariavalcele.ro
Araci
Jud: Covasna
Str. Principală 464.
527176

Search

Language